Despre carte: 2016 / ...Îmi ridic sabia... Se pare că e cu adevărat a mea. Mâinile sunt de obicei plasate pe mâner. Memoria corpului sau ce? Dar acum sabia poate servi doar ca suport, nu ca armă. Noroios. Am văzut asta în filme de multe ori. Diferența este evidentă. Se aud gemete. Cineva stă pe un cadavru, ținându-și capul în mâini și legănându-se înainte și înapoi. Un altul stă sprijinit de o suliță lungă. Doar că nu există nicio atenție în jur. E clar că sunt prea mulți morți în jurul meu, înțelegi de ce toți landsknecht-ii aveau dreptul să plătească dublu pentru luptătorii cu săbii cu două mâini... Dar aici nu există landsknecht-uri. Exact. Echipa este condusă de o femeie. Vârsta mea... Poate chiar mai în vârstă. Mă întreb dacă aceasta este de fapt Dina? Și dacă da, care dintre cele patru? Deși, în orice caz, este în frunte sau în frunte. Sau este aceasta o reacție defensivă la foc, astfel încât acoperișul să nu se miște? O încercare de a te agăța de ceva cunoscut... Și aceasta nu este Dina, ci un fel de femeie samurai... Sau, nu înțeleg, cine într-o lume necunoscută?... Combinate „Eu sunt Toamna” și „Eu am înțeles, am înțeles!” într-o singură lucrare. Oricum nu voi scrie nici una, nici alta.